Christian Eriksen a refuzat transferul la Manchester United pentru că vrea să semneze cu PSG!

Christian Eriksen a refuzat transferul la Manchester United pentru că vrea să semneze cu PSG!
  • Publicat:

Danezul Christian Eriksen a atras interesul celor de la Arsenal și Manchester United, după ce nu a reușit să se adapteze la Internazionale Milano, dar speră să semneze cu cei de la PSG.

Eriksen nu dorește să revină în Premier League pentru că așteaptă un transfer la campioana Franței.

Danezul Christian Eriksen a primit acceptul celor de la Inter Milano pentru a se transfera în iarnă: visează la PSG!

Clubul italian Internazionale Milano este în căutarea unor soluții de reducere a pierderilor financiare suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19 și nu s-ar opune unui transfer al mijlocașului nordic, care nu a reușit să impresioneze de la venirea sa pe Giuseppe Meazza.

Manchester United este interesată de serviciile jucătorului de 28 de ani, care a fost oferit și celor de la Arsenal, dar tunarii au declarat că au alte priorități.

Christian Eriksen a refuzat însă revenirea în Premier League și preferă o mutare la PSG, francezii fiind de asemenea în cursă pentru semnătura sa în perioada de transferuri din ianuarie.

Are un salariu important în Italia

Internaționalul danez are un început dezastruos de sezon în Serie A, după ce a căzut în dizgrația antrenorului de la Inter, Antonio Conte.

Fostul fotbalist al lui Tottenham a jucat titular doar 4 meciuri în campionat, după ce transferul său din ianuarie s-a transformat într-un coșmar.

Eriksen, care se află sub contract cu Inter pâîn 2024, ar trebui să accepte un salariu mai mic dacă ar alege să revină în Premier League, pentru că în prezent beneficiază de o scutire de impozit substanțială, care este acordată special pentru fotbaliștii străini care evoluează în Italia.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul: „Acum au uitat-o…”
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul:…
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă zilele viitoare
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă…
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze provocatoare!
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze…
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×